Barack Obama, candidat preferat în 22 de ţări

Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, Barack Obama, este preferat de locuitorii a 22 de ţări, potrivit unui sondaj publicat marţi de BBC şi realizat pe un eşantion de 22.000 de persoane.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Barack Obama, candidat preferat în 22 de ţări

Barack Obama, candidat preferat în 22 de ţări (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Avansul lui Obama faţă de adversarul său republican John McCain este de nouă puncte în India şi de 82 de puncte în Kenya. În medie, din cele 22 de ţări, Obama este preferat de 49 la sută din persoanele interogate, spre deosebire de 12 la sută care îl susţin pe McCain. Circa 40 la sută dintre respondenţi sunt indecişi în această privinţă.

"Un număr ridicat de persoane din lume apreciază în mod clar ceea ce Barack Obama reprezintă", comentează Doug Miller, directorul institutului GlobeScan, care a realizat sondajul.

"Este frapant să vezi că doar o cincime din locuitori cred că o preşedinţie a lui McCain ar reprezenta o ameliorare a relaţiilor americane cu comunitatea internaţională, în comparaţie cu administraţia (actualului preşedinte George W.) Bush", a adăugat el.

În 17 din cele 22 de ţări, majoritatea populaţiei apreciază că relaţiile Statelor Unite ar beneficia în urma alegerii lui Barack Obama la preşedinţie. În schimb, majoritatea locuitorilor din 19 ţări preconizează că aceste relaţii vor rămâne la fel ca în timpul administraţiei Bush.

În medie, 46 la sută din persoanele interogate cred într-o ameliorare a relaţiilor în timpul unei eventuale preşedinţii a lui Obama şi şapte la sută într-o deteriorare a lor. Circa 22 la sută preconizează că ele vor rămâne la fel. Printre cele mai optimiste ţări în această privinţă se numără Canada (69 la sută), Franţa (62 la sută) şi Germania (61 la sută).

Doar 20 la sută din respondenţi consideră că relaţiile cu comunitatea internaţională se vor ameliora dacă McCain va fi ales, spre deosebire de 16 la sută care cred că ele se vor înrăutăţi.

Aproximativ 46 la sută din cetăţenii americani cred într-o ameliorare a relaţiilor în cazul alegerii lui Obama la preşedinţie, iar 30 la sută în cazul unei administraţii McCain. Rusia este cea mai indecisă ţară, după ce 75 la sută din respondenţi nu s-au pronunţat.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 22.531 de adulţi din 22 de ţări, în perioada 8 iulie - 27 august. Statele vizate de acest sondaj sunt: Australia, Brazilia, Canada, China, Egipt, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Kenya, Liban, Mexic, Nigeria, Panama, Filipine, Polonia, Rusia, Singapore, Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Marea Britanie.

Un sondaj a fost realizat separat pe un eşantion de 1.000 de americani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici