Barack Obama consideră că cel mai neplăcut aspect al preşedinţiei este viaţa izolată
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, întrebat joi care este partea cea mai "dezagreabilă" a obligaţiilor sale, a răspuns că este izolarea care-i este impusă din motive de securitate şi care-l împiedică să "meargă la cafeneaua de la colţ", relatează AFP.
"Cel mai dur lucru, atunci când eşti preşedinte, este bula", a declarat Obama, referindu-se la zona de securitate care-i este impusă de Secret Service, poliţia de elită însărcinată să îl protejeze.
"Nu pot să merg să mă plimb. Nu pot să merg la cafeneaua de la colţ. Nu pot părăsi casa fără să mă bărbieresc şi să mă îmbrac. Vedeţi, cam ce vreau să spun (...). Nu cred că mă voi obişnui vreodată cu acest lucru", a declarat el, într-un interviu difuzat pe YouTube.
Când merge în afara Casei Albe, fie doar la Washington, fie în altă parte din Statele Unite, şi cu atât mai mult când merge în străinătate, preşedintele este escortat, în mod sistematic, de zeci de gărzi de corp înarmate. El călătoreşte în limuzina sa blindată, cu elicoptere şi avioane speciale.
Despre cel mai mulţumitor lucru pe care-l aduce ocuparea Casei Albe, Obama a spus că este faptul că "din timp în timp, faci câte ceva despre care ştii că cineva beneficiază în mod direct".
"Atunci când am adoptat reforma asigurărilor de sănătate (în martie), m-am întâlnit cu o femeie care nu şi-a mai pierdut casa pentru că urma să poată să aibă acces la un tratament contra cancerului. A venit să mă vadă şi mi-a mulţumit. Nu există nimic mai mulţumitor ca acest lucru", a spus preşedintele Statelor Unite.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului