Barack Obama, "încurajat" de Conferinţa din Tunis, vrea încetarea "masacrelor" din Siria

Preşedintele american Barack Obama s-a declarat pregătit, vineri, să adopte "orice instrument disponibil pentru împiedicarea masacrelor" din Siria, afirmând că este "încurajat" de unitatea internaţională manifestată, în opinia sa, la Conferinţa din Tunis, relatează AFP.

Urmărește
3 afișări

"Trebuie să spun că toţi dintre noi care am văzut imagini teribile din Siria, iar recent din Homs, recunosc că este absolut imperativ ca membrii comunităţii internaţionale să se unească şi să transmită un mesaj clar preşedintelui (sirian Bashar) al-Assad", a declarat Obama pentru jurnalişti, în Biroul Oval.

Bashar al-Assad trebuie să înţeleagă că "a venit vremea unei tranziţii, a venit vremea ca acest regim să plece (de la putere), a venit vremea ca asasinarea sirienilor de către propriul lor Guvern să înceteze", a adăugat Obama, la finalul unei discuţii cu premierul danez Helle Thorning-Schmidt.

În plus, Obama s-a declarat "încurajat de unitatea internaţională pe care suntem pe cale să o construim" în cadrul reuniunii "prietenilor Siriei" de vineri din Tunis, la care a participat şi secretarul de Stat american Hillary Clinton.

"Vom continua să menţinem o presiune importantă" asupra regimului al-Assad şi să "căutăm toate instrumentele disponibile pentru a împiedica masacrarea oamenilor nevinovaţi din Siria", a promis preşedintele american. Este "important să nu fim simpli spectatori ai acestor evenimente", a mai apreciat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici