În cursul convorbirii "lungi şi cordiale" dintre cei doi, "a fost confirmată legătura strânsă de prietenie şi de colaborare dintre cele două ţări, în special în perspectiva iminentei preşedinţii italiene a G8", se arată în acest comunicat.
Berlusconi a fost dur criticat de opoziţia italiană pentru o "glumă" pe care a făcut-o cu privire la Barack Obama, considerată o gafă de numeroase instituţii de presă din străinătate.
Aflat în vizită oficială joi la Moscova, Berlusconi îl calificase pe Obama drept "tânăr, frumos şi chiar bronzat".
El s-a apărat ulterior, calificând comentariul său drept o "glumă afectuoasă", iar pe criticii săi drept "imbecili".