Barack Obama numeşte un ambasador în Myanmar, iar unele restricţii privind investiţiile sunt anulate

Preşedintele american Barack Obama a numit joi un ambasador în Myanmar, iar Statele Unite vor anula unele restricţii privind investiţiile, două decizii care arată ameliorarea relaţiilor între Washington şi această ţară angajată în reforme.

Urmărește
88 afișări
Imaginea articolului Barack Obama numeşte un ambasador în Myanmar, iar unele restricţii privind investiţiile sunt anulate

Barack Obama numeşte un ambasador în Myanmar, iar unele restricţii privind investiţiile sunt anulate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ziua de astăzi marchează debutul unui nou capitol în relaţiile dintre Statele Unite şi Myanmar", a afirmat Obama într-un comunicat, la puţin timp după ce Casa Albă a anunţat nominalizarea lui Derek Mitchell, până în prezent emisar special pentru Myanmar, în postul de ambasador.

Dacă va obţine confirmarea Senatului, Mitchell va deveni primul diplomat american care ocupă acest post după mai mult de 20 de ani. Washingtonul şi-a rechemat ambasadorul la scurt timp după reprimarea de către junta militară a unei revolte populare în favoarea democraţiei, în 1988.

În paralel, SUA au decis să anuleze anumite restricţii privind investiţiile pentru a încuraja reformele.

"Vom autoriza anumite tipuri de investiţii în serviciile financiare pentru a permite companiilor să facă afaceri în Myanmar", a declarat un oficial american de rang înalt.

Anterior, în cursul zilei de joi, Obama a prelungit cu un an cadrul juridic al sancţiunilor împotriva Myanmarului, subliniind că reformele angajate sunt încă în stare "embrionară".

"Guvernul birman a făcut progrese în numeroase domenii, inclusiv eliberarea anumitor deţinuţi politici sau faptul că discută despre armistiţii cu mai multe grupări etnice armate şi cu principala organizaţie de opoziţie în favoarea democraţiei", a notat Obama.

Însă "deschiderea politică este embrionară şi continuăm să fim îngrijoraţi, în special pe tema deţinuţilor politici care mai există, a conflictelor în curs şi a gravelor încălcări ale drepturilor omului" faţă de unele etnii, a precizat preşedintele.

Opozanta Aung San Suu Kyi s-a declarat pregătită să accepte o suspendare a sancţiunilor care vizează ţara sa, dar a avertizat că schimbările politice şi semnele de deschidere a regimului nu sunt "ireversibile".

Guvernul care a succedat junta în martie 2011, dar rămâne controlat de militari, a multiplicat semnele de deschidere şi a permis progrese în privinţa drepturilor omului şi democraţiei. Un semn a fost alegerea în Parlament a lui Suu Kyi, care a fost ţinută mulţi ani în arest la domiciliu.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici