Barack Obama oferă un ajutor în valoare de 25 de milioane de dolari rebelilor libieni
Acest ajutor, acordat Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) libian, a fost anunţat săptămâna trecută. Oficialii americani au precizat atunci că ar putea consta în vehicule, camioane-cisternă, ambulanţe, dar şi echipament medical, veste antiglonţ, binocluri şi aparatură radio.
Această deblocare formală a ajutorului american coincide cu declaraţii optimiste ale ministrului britanic al Apărării, Liam Fox, aflat marţi în vizită la Washington. Situaţia a înregistrat „progrese” în ultimele zile, mai ales la Misrata, a apreciat Fox, în opinia căruia regimul libian se află, de-acum, „în defensivă”.
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, s-a declarat, de asemenea, „optimist, pentru că opoziţia libiană dă dovadă de un mare curaj şi de o mare stăpânire”.