Barack Obama pledează pentru suplimentarea contingentului american din Afganistan
Candidatul democrat la Casa Albă, Barack Obama, a apreciat că suplimentarea contingentului american din Afganistan trebuie să aibă loc imediat, fără a aştepta noua administraţie, în urma scrutinului prezidenţial din noiembrie.
Barack Obama pledează pentru suplimentarea contingentului american din Afganistan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Dacă aşteptăm noua administraţie, ar putea trece un an până când trupele suplimentare vor fi în teritoriu, aici, în Afganistan", a declarat Obama, aflat într-o vizită în această ţară, pentru postul CBS.
"Trebuie să înţelegem că situaţia din Afganistan este precară" şi necesită o reacţie "urgentă", a adăugat el. Afganistanul trebuie să fie "obiectivul principal" al Statelor Unite, "frontul central al luptei noastre împotriva terorismului", a explicat el.
"Este timpul să o facem acum, cred că este important pentru noi să începem să preconizăm trimiterea de trupe acum", a subliniat el, amintind că pledase pentru trimiterea a două "brigăzi suplimentare, respectiv trei".
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Ponta, despre posibila sa candidatură: Nu candidez contra cuiva, o să iau decizia şi o să anunţ
-
Trump: Putin a vrut denuclearizarea
-
Trump la Davos: „Iubesc Europa”, dar „am nemulţumiri foarte mari” cu Uniunea Europeană
Amânarea trimiterii de trupe "ar fi o eroare", potrivit lui.
Ca şi adversarul său republican John McCain, candidatul democrat apreciază că trebuie "unificat comandamentul într-un mod mai eficient".
Trimiterea de militari nu va fi "suficientă", Guvernul afgan trebuie să facă mai mult, a adăugat Obama.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO