Barack Obama s-a întors la Washington după vizita istorică în Orientul Mijlociu

Publicat: 24 03. 2013, 12:14
Actualizat: 12 04. 2020, 19:31

Air Force One a aterizat la 20.08 (02.08 ora României), cu mai multe ore înainte de momentul prevăzut.

În cursul vizitei sale, Obama i-a asigurat pe aliaţii săi israelieni, avertizând asupra unui Iran nuclear, şi a pledat în favoarea rezolvării interminabilului conflict cu palestinienii.

Obama a reuşit, de asemenea să reconcilieze, vineri, Israelul şi Turcia, ale căror relaţii s-au deteriorat puternic în 2010. Într-un gest spectaculos, chiar înainte de plecarea sa spre Iordania, premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a prezentat scuze omologului său turc Recep Tayyip Erdogan pentru moartea a nouă turci în cadrul interceptării unei flotile ce se îndrepta spre Gaza în 2010.