„Preşedintele Rusiei a amintit importanţa relaţiilor americano-ruse pentru asigurarea stabilităţii şi securităţii în lume. Aceste relaţii nu ar trebui să fie sacrificate din cauza unor probleme internaţionale izolate, deşi extrem de importante”, a anunţat Kremlinul într-un comunicat.
Mai devreme, Casa Albă a anunţat că Obama şi Putin au discutat timp de 60 de minute la telefon, la câteva ore după ce Statele Unite au introdus restricţii de vize şi au deschis calea pentru adoptarea unor posibile sancţiuni, ca reacţie la acţiunile Rusiei în Ucraina.
„Preşedintele Obama a insistat asupra faptului că Rusia acţionează încălcând suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, ceea ce ne-a determinat să adoptăm măsuri de represalii, în coordonare cu partenerii noştri europeni”, a adăugat Casa Albă.