Barack Obama şi adversarul său republican John Boehner au jucat golf împreună

Barack Obama şi preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, au jucat golf împreună sâmbătă, în contextul intensificării tensiunilor între partidele lor pe tema îndatorării şi bugetului, relatează AFP.

Urmărește
4 afișări

Obama, care a renunţat adesea la sportul său favorit, baschetul, pentru golf, de când a ajuns la Casa Albă, l-a invitat pe John Boehner, cunoscut ca fiind un jucător bun, să joace o partidă împreună.

Partida s-a desfăşurat în cursul dimineţii pe terenul de golf al bazei aeriene Andrews (Maryland, est), în apropiere de Washington.

Cei doi au mers cu aceeaşi maşină de golf, în timp ce vicepreşedintele Joe Biden, de asemenea prezent, se deplasa alături de guvernatorul republican al statului Ohio (centru), John Kasich.

De când republicanii au devenit majoritari în Camera Reprezentanţilor în ianuarie, ei refuză categoric ridicarea plafonului datoriei federale, dacă nu este însoţită de reduceri bugetare drastice.

Democraţii consideră inacceptabile cerinţele republicanilor în materie de reduceri bugetare.

Negocierile privind datoria, coordonate de Biden, s-au accelerat în ultimele zile, dar rămân în impas.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a minimizat miercuri miza acestei partide de golf, calificând-o drept "întâlnire socială". "Nu vom încheia negocierile bugetare" pe teren, a apreciat el.

"Este vorba doar despre o întâlnire în exterior (...), pentru a dezvolta relaţia pe care preşedintele şi preşedintele Camerei au stabilit-o deja", a adăugat Carney.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici