"Vom face tot ce este necesar şi posibil, chiar dacă este vorba de o operaţiune periculoasă" pentru a elibera militarul capturat, a afirmat Barak în cadrul unei reuniuni publice organizate la Universitatea din Tel Aviv, potrivit postului de radio al armatei.
Ministrul Apărării a precizat că acest militar ar putea fi eliberat "nu numai prin intermediul negocierilor". "Eliberarea sa ţine pentru noi de un angajament moral şi profesional", a adăugat el.
Gilad Shalit a fost capturat, în iunie 2006, în apropierea Fâşiei Gaza, de un comando palestinian format din mai multe grupări, printre care şi Hamas.
Gruparea Hamas, care a luat puterea în iunie 2007 în Fâşia Gaza, solicită în schimbul militarului eliberarea a 1.400 de deţinuţi palestinieni, printre care se află mai mulţi autori ai unor atacuri împotriva cetăţenilor israelieni, propunere refuzată de autorităţile israeliene.