Barack Obama va vizita zona de frontieră dintre cele două Corei

Preşedintele american Barack Obama va vizita zona de frontieră dintre cele două Corei şi va adresa un mesaj Coreei de Nord, în cadrul unei vizite la Seul la sfârşitul lui martie, pentru un summit pe teme nucleare, a anunţat luni presa sud-coreeană.

Urmărește
122 afișări
Imaginea articolului Barack Obama va vizita zona de frontieră dintre cele două Corei

Barack Obama (Imagine: Medifax Foto/AFP)

Barack Obama va merge în zona demilitarizată (DMZ), o bandă de câţiva kilometri lăţime care separă cele două ţări, în cadrul sosirii sale în capitala sud-coreeană pentru un summit, la 26 şi 27 martie, a anunţat cotidianul Chosun Ilbo, citând o sursă diplomatică.

"Este prevăzut ca Obama (...) să comenteze problema Coreei de Nord şi să susţină un discurs cu privire la îngrijorările comunităţii internaţionale în privinţa Nordului şi la hotărârea Statelor Unite de a susţine alianţa americano-sud-coreeană", a adăugat această sursă.

Agenţia sud-coreeană Yonhap menţionează o vizită a preşedintelui în DMZ, care, în pofida numelui, este unul dintre locurile cele mai militarizate de pe planetă.

Obama ar putea să se întâlnească cu unii dintre cei 28.500 de militari americani staţionaţi în sudul peninsulei, a precizat Chosun Ilbo.

Casa Albă a propus o vizită în DMZ pentru a demonstra vigoarea alianţei dintre Statele Unite şi Coreea de Sud, precizează cotidianul.

Un purtător de cuvânt al preşedinţiei sud-coreene a precizat că această vizită nu a fost încă finalizată. Ambasada americană a anunţat că nu are informaţii în legătură cu acest subiect.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici