- Home
- Externe
-
WASHINGTON, (18.09.2014, 06:40)
- Gaidau Ion
Barack Obama vrea ca Marea Britanie să rămână "puternică şi unită"
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi-a exprimat pe Twitter, miercuri, cu o zi înainte de referendumul privind independenţa Scoţiei, speranţa că Marea Britanie va rămâne "puternică şi unită".

Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Marea Britanie este un partener extraordinar pentru America şi o forţă pentru bine într-o lume instabilă. Sper că va rămâne puternică, robustă şi unită", a afirmat el într-un mesaj postat pe contul de Twitter al Casei Albe (@WhiteHouse) şi urmat de iniţialele "bo", semn că este vorba de un mesaj al preşedintelui.
Acest mesaj reia aproape cuvânt cu cuvânt fraza pronunţată de preşedintele american la începutul lui iunie la Bruxelles, în cursul unei conferinţe de presă comune cu premierul britanic David Cameron.
Întrebat în cursul acestei săptămâni pe această temă, purtătorul de cuvânt al Executivului american a repetat această formulă cizelată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
Acest scrutin ar putea marca sfârşitul unei uniuni vechi de 307 ani între Scoţia şi Anglia.
După doi ani de dezbateri intense, după o lungă şi zdrobitoare dominaţie a taberei care se opune independenţei Scoţiei urmată de un avans spectaculos al taberei favorabile desprinderii de Marea Britanie, acest scrutin ar putea antrena crearea unui nou stat în Europa.
Rezultatele vor fi anunţate vineri dimineaţa.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe