„Înţeleg că mulţi dintre voi vor să pedepsească Parlamentul prin dizolvarea lui”, a declarat preşedintele într-un mesaj televizat către naţiune.
Potrivit sondajelor, doar 16 la sută dintre letoni au încredere în politicienii lor, în vreme ce 65 de procente vor dizolvarea Parlamentului.
„Totuşi, la ora actuală, în fiecare moment, economia noastră depinde de o interacţiune eficientă între toate instanţele puterii”, a continuat acesta.
„Astăzi, când numeroase ţări se confruntă cu dificultăţi, este crucial să canalizăm capacităţile şi energia noastră pentru a rezolva problemele economice şi nu pentru a crea altele”, a subliniat el.
În ianuarie, în urma manifestaţiilor de la Riga, cele mai violente de la proclamarea independenţei Letoniei faţă de Moscova, în 1991, Zatlers a somat Parlamentul să adopte înainte de 31 martie o lege care să permită convocarea alegerilor anticipate prin referendum.
El a ameninţat că va dizolva Parlamentul format din 100 de deputaţi, dacă aceasta nu reuşeşte să recâştige încrederea populaţiei. Legislativul a refuzat, însă, să abordeze o lege cu privire la referendum.
Actualul Parlament a fost ales în octombrie 2006, iar următoarele alegeri legislative sunt prevăzute pentru octombrie 2010.
Actualul Guvern de centru-dreapta al lui Valdis Dombrovskis, care este cel de-al 14-lea Executiv de la obţinerea independenţei, nu se află la putere decât de la 12 martie, iar ideea unor alegeri anticipate readuce spectrul unei noi destabilizări politice.
Letonia, o ţară baltică de 2,3 milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene din 2004, a înregistrat în ultimii ani un procent de creştere din două cifre, care a avut loc pe baza unei puternice cereri interne.
Victimă, anul trecut, a inflaţiei şi afectată de criza economică mondială, Letonia a intrat în recesiune. Produsul său intern brut s-a diminuat cu 10,5 la sută în cel de-al patrulea trimestru din 2008, raportat la aceeaşi perioadă din 2007, iar Guvernul prevede în acest an o diminuare cu 12 procente.