Prima pagină » Știri externe » Cea mai fierbinte zi din istorie, în Australia. Ţara s-a transformat într-un cuptor, premierul s-a dus în vacanţă în Hawaii

Cea mai fierbinte zi din istorie, în Australia. Ţara s-a transformat într-un cuptor, premierul s-a dus în vacanţă în Hawaii

În Australia s-a înregistrat cea mai fierbinte zi din istoria naţională, cu temperaturi-record de 40,9°C în medie, depăşind maximul de 40,3°C din 7 ianuarie 2013. Modul în care autorităţile au gestionat situaţia a stârnit reacţii negative, a relatat BBC

Meteorologii au anunţat din timp valul intens de căldură şi au prevăzut stabilirea unui nou record în categoria celor mai fierbinţi zile înregistrate pe continentul australian, aşteptându-se la aproximativ 50°C. Metoda folosită pentru comparaţie constă în calcularea temperaturilor medii la nivel naţional, potrivit BBC.

Valorile termice extreme au ajuns la un asemenea prag din cauza valului de aer fierbinte care a traversat continentul. Mai multe recorduri au fost doborâte în cursul zilei declarate „cea mai caldă din istoria ţării”. Marţi, 17 decembrie 2019, termometrele din mai multe zone ale Australiei au înregistrat peste 45°C, eveniment cauzat de  fenomenul Indian Niño, când apa de la suprafaţă devine mai caldă în jumătatea vestică a Oceanului Indian decât în cea estică. Dezechilibrul termic este cel mai puternic din ultimii 60 de ani, avâd consecinţe grave pentru ţările din sudul Asiei şi Australia: ploi torenţiale şi inundaţii în vest, dar uscăciune extremă în est.

Un alt factor de luat în seamă este şi încălzirea globală, care a ridicat temperaturile din Australia cu peste 1°C din 1910 până în prezent. Meteorologii se aşteaptă ca 2019 să intre în topul anilor cu cele mai înalte temperaturi înregistrate până acum.  Acesta este şi motivul pentru care a crescut rata dezastrelor naturale precum incendiile sau inundaţiile care au lovit continentul în ultima perioadă. Potrivit măsurătorilor recente, anul pe cale să se încheie a fost cel mai cald din ultimul secol.

În contextul în care ţara se confruntă cu dezastre de mediu şi cu o criză climatică gravă, prim-ministrul australian Scott Morrison a ales să se retragă într-o vacanţă în Insulele Hawaii, atrăgând criticile cetăţenilor, dar şi ale presei internaţionale.