- Home
- Externe
-
IERUSALIM, (19.11.2013, 09:40)
- Valentin Vidu - Mediafax
Bărbat suspectat ca fiind membru Al-Qaida, deţinut în secret în Israel de trei ani
Un bărbat suspectat ca fiind membru Al-Qaida este deţinut în secret în Israel de trei ani, potrivit unei audieri la Curtea Supremă israeliană privind o eventuală eliberare.

Bărbat suspectat ca fiind membru Al-Qaida, deţinut în secret în Israel de trei ani (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Samer al-Barq, a cărui detenţie era necunoscută anterior, nu a fost judecat deoarece este încarcerat în regim de "detenţie administrativă", care permite ţinerea în închisoare a unor suspecţi fără să fie judecaţi, din ordinul unei Curţi militare, pentru perioade de câte şase luni care pot fi prelungite pe termen nelimitat.
"Ne-am adresat Curţii, deoarece autorităţile israeliene îi vor prelungi detenţia peste trei zile", a declarat pentru AFP Saleh Mahameed, avocatul suspectului.
Potrivit unor documente judiciare după care AFP a obţinut o copie, clientul său este considerat de către autorităţi "un militant din cadrul grupării teroiste Al-Qaida", specialist în "arme nonconvenţionale, în special arme biologice".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
Eliberarea sa ar constitui un ajutor semnificativ acodat infrastructurilor "jihadului global", afirmă oficiali din cadrul securităţii citaţi în aceste documente.
Potrivit avocatului său, al-Barq provine dintr-o familie originară din satul Jayyus, în nordul Cisiordaniei. El s-a născut, însă, în Kuwait, în 1974, şi a studiat microbiologia în Pakistan, în 1997.
În 1998 a primit un antrenament militar în Afganistan şi a fost recrutat în 2001 de către Al-Qaida, se arată în documente.
Al-Barq a fost încarcerat în Iordania în perioada 2003-2008 pentru "activităţi teroriste" şi pentru că a participat la un proiect de dezvoltare de arme biologice pentru Al-Qaida, potrivit aceleiaşi surse.
El pregătea atacuri împotriva unor israelieni şi turişti evrei în Iordania, în 2001, şi a acceptat să formeze palestinieni pentru a fabrica otrăvuri pe care să le folosească împotriva israelienilor, conform aceloraşi documente.
Presa israeliană scrie că al-Barq a fost interogat, de asemenea, de către americani, la Guantanamo, timp de trei luni, fără să fie divulgate informaţii suplimentare.
Expulzat din Iordania pe 11 iulie 2010, Samer al-Barq a fost arestat la postul de frontieră Allenby în timp ce încerca să pătrundă pe teritoriul israelian.
"Nu poţi să deţii o persoană fără să o judeci, pentru acuzaţii vechi, asupra cărora americanii şi iordanienii au anchetat deja", a pledat avocatul său.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe