Prima pagină » Știri externe » Rusia: Peste 400 de rachete au explodat într-un incendiu de la o bază militară

Rusia: Peste 400 de rachete au explodat într-un incendiu de la o bază militară

Peste 400 de rachete aer-aer au explodat vineri în timpul unui incendiu declanşat la un depozit de pe un aerodrom militar situat la 200 de kilometri est de Sankt Petersburg, relatează agenţia RIA Novosti, citând o sursă militară.
Rusia: Peste 400 de rachete au explodat într-un incendiu de la o bază militară
23 mai 2008, 22:37, Știri externe

"Conform datelor preliminare, erau 410 rachete în depozit şi toate au explodat", a declarat sursa.

Forţele aeriene anunţaseră anterior că un depozit de muniţii de pe un aerodrom situat în apropierea oraşului Lodeinoe Pole a fost cuprins de flăcări.

Incendiul a fost controlat după circa o jumătate de oră şi nici o victimă nu a fost raportată, potrivit autorităţilor militare ruse, care nu au stabilit deocamdată cauza acestuia.