Barroso susţine o „politică europeană a imigraţiei”, pe fondul crizei din Italia
"Este absurd să avem 27 de politici ale imigraţiei în Europa. Ne trebuie o politică europeană a imigraţiei", a declarat Barroso, la finalul unei reuniuni a Adunării regiunilor din Europa (ARE), desfăşurată la Udine, în nord-estul Italiei.
Roma a adoptat de urgenţă, săptămâna trecută, un decret-lege controversat care favorizează expulzarea străinilor, însă acest decret trebuie să fie votat de Parlament.
"Nimic din legislaţia comunitară nu împiedică o ţară să ia măsuri de expulzare legate de ordinea publică", pentru a se apăra faţă de criminalitatea "imigranţilor care vin din spaţiul european sau din alte părţi", a subliniat Barroso.
El a confirmat că Executivul comunitar "va examina compatibilitatea decretului-lege italian cu acquis-ul comunitar", însă "nu îşi poate imagina că (premierul italian, Romano) Prodi, un campion al integrării europene, poate prezenta un text contrar spiritului comunitar" în ceea ce priveşte libertatea de deplasare în Europa.
"Este fals că aderarea României la Uniunea Europeană ar fi provocat un val de plecări spre vestul Europei", a declarat preşedintele Comisiei Europene.
"Aceste migrări au avut loc dinainte (…) şi credem că, odată cu ameliorarea condiţiilor economice din România, datorită aderării ei la Uniunea Europeană, va fi înregistrată o întoarcere a imigranţilor în ţara lor", a adăugat el.
Pentru Barroso, viitoarea politică europeană a imigraţiei "va trebui să evite două extreme: o politică a porţilor deschise pentru toţi, demagogică şi iresponsabilă" şi "o concentrare pe sine, care ar duce la xenofobie".
"Nu au fost iniţiate suficiente dezbateri în Europa în acest sens" şi "nu există o poziţie comună", a recunoscut el. Oficialul şi-a exprimat dorinţa ca Uniunea Europeană "să fie foarte fermă în materie de poliţie, control şi securitate", însă în acelaşi timp "generoasă în materie de integrare".
Barroso a apreciat la final că Uniunea Europeană nu este deocamdată pregătită pentru crearea unei politici federale europene, subliniind că în acest domeniu trebuie "avansat pas cu pas".