Potrivit Info-Prim Neo, liderii AIE, reuniţi la Palatul Republicii, l-au aşteptat în zadar pe Vladimir Voronin, acesta neprezentându-se la negocieri nici după o oră.
Ulterior, deputatul comunist Vladimir Ţurcan a anunţat că PCRM nu va participa marţi la dialogul cu cele patru partide ale alianţei, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.
În replică liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, a recomandat comuniştilor "să nu ne sperie cu alegeri anticipate. Să se uite în oglindă şi îşi vor da seama care este perspectiva lor în cazul unor alegeri anticipate nedorite".
În schimb, Marian Lupu, consideră că trebuie depăşită "situaţia de criză politică". "Prin neprezenţa lor ei încearcă să ne scindeze, insistând pe negocieri separate, facându-se aluzie la partidele de centru-stânga. Negocieri separate nu vor fi şi sper că vor înţelege cât este de necesară responsabilitatea", a declarat liderul Partidului Democrat.
Potrivit publicaţiei Ziarul de Gardă, liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a declarat că acest refuz reprezintă o lipsă de respect şi sfidare. "PCRM vrea să discute în temeiul condiţiilor lor. Situaţia este foarte dificilă. Interesul naţional este de a depăşi criza, prin eforturi conjugate", a declarat Lupu, adăugând că toate formaţiunile vor să evite organizarea de alegeri anticipate.
El şi-a reiterat decizia de a nu candida la funcţia de preşedinte al ţării, pentru a dezamorsa relaţiile dintre comunişti şi partidele democrate.
În opinia lui Mihai Ghimpu, "iniţiativa comuniştilor de a purta discuţii separate, demonstrează ca sunt în agonie, ei vor să demonstreze că sunt cei mai tari şi vor reveni la putere. (…) Noi, cei patru, ne asumăm responsabilitatea ca Republica Moldova să aibă o guvernare democratică".