Medvedev: O agresiune împotriva Rusiei va declanşa „o ripostă demnă de acest nume”
"Suntem siguri că orice agresiune împotriva cetăţenilor noştri va face obiectul unei riposte demne de acest nume", a spus Medvedev, în faţa câtorva mii de militari aflaţi în Piaţa Roşie din Moscova, la parada militară organizată la aniversarea a 64 de ani de la victoria Armatei Roşii asupra Germaniei naziste.
"Victoria împotriva fascismului este un exemplu şi o lecţie pentru toată lumea, care este de actualitate într-un moment în care unii sunt gata să se angajeze într-un conflict militar", a adăugat el, fără a face alte precizări.
Aceste declaraţii intervin pe fondul tensiunilor persistente dintre Rusia şi fosta republică sovietică Georgia, după războiul din luna august a anului trecut pentru controlul asupra Osetiei de Sud, teritoriu separatist georgian.
Ceremonia a debutat în prezenţa a circa 10.000 de militari aliniaţi în faţa tribunei oficiale, unde se aflau Medvedev şi premierul Vladimir Putin.
Ministrul Apărării, Anatoli Serdiukov, a salutat militarii în picioare, dintr-o limuzină decapotabilă, în timp ce vremea este caldă şi însorită.
O armată de tancuri, rachete şi alte materiale grele a defilat apoi prin faţa Kremlinului, sub privirile surâzătoare ale lui Medvedev, a cărui mimică era în puternic contrast cu figura serioasă afişată de Putin, aflat alături de el.
Piaţa Roşie a fost survolată de zeci de elicoptere şi avioane militare.
Aniversarea victoriei celui de-al doilea război mondial a fost marcată de parade militare în numeroase oraşe din Rusia, ca de fiecare dată la 9 mai. Războiul în Europa s-a încheiat oficial la 8 mai 1945, la 23.00 ora Germaniei. Din cauza decalajului orar, în Rusia era deja 9 mai.