Prima pagină » Știri externe » Căpitanul vasului Concordia, acuzat de companie că nu a prezentat adevărul în momentul accidentului

Căpitanul vasului Concordia, acuzat de companie că nu a prezentat adevărul în momentul accidentului

Căpitanul vasului de croazieră Concordia, Francesco Schettino, a înşelat compania Costa Crociere prin declaraţiile care nu au permis măsurarea amplorii accidentului produs pe 13 ianuarie, afirmă preşedintele companiei, Pier Luigi Foschi.
Căpitanul vasului Concordia, acuzat de companie că nu a prezentat adevărul în momentul accidentului

În cursul unei intervenţii în Senatul italian, Foschi a prezentat în mod detaliat conversaţiile lui Schettino cu Roberto Ferrarini, şeful unităţii de criză a companiei Costa Crociere.

Foschi a precizat că Roberto Ferrarini a primit primul apel din partea lui Schettino la ora 20.57 GMT, pe 13 ianuarie, la zece minute după ce vasul de croazieră s-a izbit de stânci.

Schettino anunţase că nava a lovit o stâncă şi că nu mai exista electricitate. Căpitanul precizase că fusese inundată doar una din sălile etanşe, iar la ora 21.06 GMT afirmase că era inundată şi o altă sală etanşă, dar „stabilitatea vasului nu era în pericol”.

La ora 21.33 GMT, Schettino a declarat că nava se înclina şi o va abandona.

„Ferrarini a declarat că a fost surprins de decizia de abandonare a navei”, conform lui Foschi.