Prima pagină » Știri externe » Romano Prodi se va prezenta în faţa Senatului

Romano Prodi se va prezenta în faţa Senatului

Premierul italian, Romano Prodi, i-a confirmat joi preşedintelui Giorgio Napolitano că se va prezenta în Senat, în cursul după-amiezei, când este prevăzut un vot de încredere al cărui eşec este aproape sigur.
Romano Prodi se va prezenta în faţa Senatului
24 ian. 2008, 14:14, Știri externe

"I-am comunicat preşedintelui Republicii că voi merge în Senat la ora 15.00" (16.00, ora României), aşa cum era prevăzut, a declarat Prodi la sfârşitul celei de-a doua întâlniri din ultimele 24 de ore cu preşedintele Georgio Napolitano, fără a preciza explicit dacă se va supune votului de încredere prevăzut în cursul serii.

Potrivit agenţiilor ANSA şi Rcor, Prodi se va supune votului, însă presa italiană a evocat posibilitatea unei demisii după discursul pe care urmează să îl pronunţe înaintea scrutinului.

Mai mulţi membri ai partidului său, precum şi şeful statului, vor ca premierul să demisioneze înaintea unui vot pe care îl consideră o umilinţă inutilă şi care ar putea agrava criza, potrivit presei.

O victorie a lui Prodi joi seara pare aproape imposibilă, după ce mai mulţi senatori ai majorităţii sale au anunţat că nu îl vor susţine.