Bashar al-Assad cere SUA să medieze procesul de pace între Siria şi Israel
Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a cerut Statelor Unite să joace rolul de mediator între Siria şi Israel, potrivit unui interviu publicat miercuri de cotidianul japonez Asahi.

Bashar al-Assad cere SUA să medieze procesul de pace între Siria şi Israel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
El şi-a reiterat hotărârea de a se implica în negocirile de pace pentru întregul Orient Mijlociu, insistând pe revenirea sub suveranitatea siriană a podişului Golan, anexat de Israel în 1981.
"Avem nevoie ca Statele Unite să joace rolul de mediatori în timp ce vom trece de la negocieri indirecte la negocieri directe" cu Israelul, a declarat Assad, citat de Asahi.
Oficial în stare de război din 1948, cele două state vecine au deschis în mai 2008 negocierile indirecte, prin intermediul Turciei, care nu s-au soldat până în prezent cu progrese concrete.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
-
Dragobete 2025, sărbătoarea iubirii la români. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste
-
Horoscop 24 februarie 2025. Ce rezervă astrele de Dragobete. Zodiile care trebuie să fie atente la cheltuieli
Assad a subliniat că progresele discuţiilor vor "depinde de viitoarea administraţie israeliană" care se va instala în curând sub conducerea lui Bejamin Netanyahu (de dreapta).
Evocând negocierile globale pentru pace în Orientul Mijlociu, el a avertizat că schimbările nu se vor produce "într-o singură zi". "Va trebui mai întâi să deschidem un dialog pentru a ne preciza interesul comun, pacea".
Liderul sirian a adăugat că toate părţile vor trebui să se implice în procesul de pace şi că va încerca să aducă la masa negocierilor şi mişcările islamiste Hamas şi Hezbollah, potrivit aceleiaşi surse.
El a salutat, de asemenea, iniţiativele noii administraţii americane, care a trimis recent doi emisari de rang înalt la Damasc, facilitând primul contact la nivel înalt din ianuarie 2005.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

