Bashar al-Assad: Siria nu va ceda în faţa ingerinţelor străine

Publicat: 20 11. 2011, 14:13
Actualizat: 06 11. 2012, 19:30

„Siria nu se va înclina” în faţa ingerinţelor străine, a declarat al-Assad într-un interviu acordat Sunday Times.

Liderul sirian a criticat ultimatumul Ligii Arabe pentru încheierea acţiunilor de reprimare, afirmând că oferă comunităţii internaţionale un pretext pentru ingerinţe în afacerile interne ale Siriei.

„Această iniţiativă a fost lansată pentru a se arăta că există probleme între ţările arabe, oferind Occidentului un pretext pentru o intervenţie militară împotriva Siriei”, a spus al-Assad.

Preşedintele sirian a recunoscut că serviciile de securitate au făcut unele greşeli, prin uciderea sau arestarea a sute de civili, subliniind însă că este vorba de erori individuale, nu sistemice. „Noi, ca stat, nu avem politici de cruzime faţă de cetăţeni”, a spus al-Assad, explicând că soluţia este contracararea „teroriştilor înarmaţi” despre care regimul de la Damasc susţine că s-ar afla la originea violenţelor.