În vârstă de 68 de ani, Ponomarev a fost declarat vinovat pentru „refuzul de a se supune ordinelor poliţiei” în cadrul unei manifestaţii organizate la Moscova la 12 august de către opozanţi împotriva primarului oraşului, în special pentru modul în care acesta a gestionat criza generată de caniculă, a anunţat tribunalul, citat de agenţia Interfax.
După citirea verdictului, Ponomarev, liderul mişcării Pentru drepturile omului şi unul dintre cei mai cunoscuţi apărători ai libertăţilor publice din Rusia, a anunţat că va face apel la această condamnare.
„Suntem deja pe cale să redactăm procedura şi o vom transmite” Curţii competente, a adăugat Ponomarev, aşteptând furgoneta poliţiei, care urma să îl conducă la închisoare, potrivit Interfax.
În consecinţă, Lev Ponomarev nu va putea participa la o întâlnire prevăzută pentru miercuri la Mosova cu militanţi pentru drepturile omului ruşi şi consilierul pentru afaceri ruse al preşedintelui american Barack Obama, Michael McFaul.
„Eram invitat la un dejun de afaceri cu Michael McFaul. Întâlnirea va avea loc, dar fără mine”, a declarat el prin telefon pentru Interfax din maşina poliţiei, care îl transporta la închisoare.
La sfârşitul lui august, Ponomarev a fost deja condamnat la închisoare pentru că „nu s-a supus poliţiei” în cadrul unei alte manifestaţii neautorizate la Moscova, la 22 august ziua drapelului naţional.
Reacţionând la această condamnare, Statele Unite s-au declarat „îngrijorate” şi „dezamăgite”, afirmând că verdictul contravine drepturilor garantate de Constituţia rusă.
„Această condamnare aduce atingere libertăţilor de exprimare şi manifestare înscrise în Constituţia rusă, iar noi suntem dezamăgiţi de faptul că unele autorităţi ruse continuă să priveze ruşii de drepturile lor constituţionale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională, Michael Hammer.