Bazinul reactorului 4 al centralei Fukushima, "principala preocupare" în Japonia - ASN

Bazinul de stocare a combustibilului uzat al reactorului 4 de la centrala Fukushima constituie pe viitor "principala preocupare" în Japonia, existând riscuri de emisii radioactive "direct în atmosferă", a anunţat, miercuri, Autoritatea franceză privind siguranţa nucleară, citată de AFP.

Urmărește
4 afișări

În acest reactor, unde s-au declanşat incendii marţi şi miercuri, înainte de a fi stinse, "vaporizarea (evaporarea) apei din bazin continuă", antrenând o scădere a nivelului apei în aceste bazine unde este stocat combustibilul folosit şi radioactiv, precizează ASN, într-un comunicat.

"(...) Autorităţile japoneze au afirmat că materii radioactive ar putea fi emise direct în atmosferă", subliniază organismul francez.

"Compania TEPCO şi autorităţile japoneze caută modalităţi pentru reluarea procesului de umplere a bazinului", potrivit ASN, care apreciază că acest bazin al reactorului 4 "constituie principala preocupare".

ASN consideră de asemenea "preocupantă" evoluţia stării de siguranţă a reactorului 3, unde "incinta de protecţie (...) ar fi putut fi avariată" şi unde nivelul apei este dificil de menţinut.

Privind reactorul 2, cele două explozii de marţi au "provocat probabil o degradare a incintei de protecţie în partea sa inferioară", afirmă ASN, ceea ce "ar fi la originea creşterii semnificative a emisiilor radioactive detectate punctual la limita zonei centralei".

Incinta de protecţie a reactorului 1 a "rămas întreagă", precizează ASN.

"Dar la Tokyo, creşterea nivelului de radioactivitate rămâne slabă şi nu necesită nicio acţiune de protecţie a populaţiilor", potrivit ASN.

Organismul se arată îngrijorat şi de radioprotecţia muncitorilor, considerată "foarte preocupantă, în special în ceea ce priveşte nivelul de radiaţii în sălile de comandă", amintind că o evacuare provizorie a centralei a avut loc în ziua de miercuri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici