Prima pagină » Știri externe » Statele occidentale, vizate de un complot activ al al-Qaida

Statele occidentale, vizate de un complot activ al al-Qaida

Al-Qaida organizează un complot activ pentru a comite atentate în Occident, dar SUA nu dispun de nici un detaliu tactic care să le permită lansarea unui avertisment sau ridicarea nivelului de alertă teroristă, a declarat şeful Centrului Naţional Antiterorism, citat de Newsweek în ediţia online.
Statele occidentale, vizate de un complot activ al al-Qaida
28 aug. 2007, 08:31, Știri externe

Viceamiralul în rezervă John Scott Redd a declarat că Statele Unite sunt mai poregătite ca oricând să facă faţă unei ameninţări teroriste, dar consideră că un alt atac asupra teritoriului american este inevitabil, dezvăluie Newsweek.

El a precizat că Osama ben Laden este încă în viaţă pentru că o eventuală moarte a liderului al-Qaida nu ar fi putut fi ascunsă atât de mult timp, deşi ultimele informaţii despre militantul saudit au parvenit serviciilor americane de informaţii în primăvara anului 2006.

"Există o serie de indicii serioase potrivit cărora al-Qaida se pregăteşte să atace statele occidentale şi este probabil să încerce şi suntem destul de siguri de acest fapt", a subliniat Redd.

"Ameninţarea există. Este foarte serioasă, dar noi o supraveghem", a adăugat el.

Glenn consideră că războiul împotriva terorismului nu se va încheia prea curând şi statele aliate împotriva acestui fenomen vor pierde probabil "o bătălie sau două în cursul acestui conflict".

"Indivizii aceştia sunt inteligenţi. Sunt fermi. Au răbdare. (…) Vom fi loviţi din nou, dar trebuie să avem putere pentru a depăşi aceste momente", a subliniat Redd.