Prima pagină » Știri externe » Un avion militar sirian s-a prăbuşit într-o suburbie a Damascului

Un avion militar sirian s-a prăbuşit într-o suburbie a Damascului

Un avion de mici dimensiuni, folosit de armata siriană, s-a prăbuşit, duminică, într-o suburbie a capitalei siriene, Damasc, în accident pierzându-şi viaţa cel puţin două persoane, au declarat martori oculari citaţi de Reuters.
07 oct. 2007, 14:50, Știri externe

Trei corpuri în uniforme militare au fost extrase din epava avionului prăbuşit într-o livadă de măslini, în cartierul Muadamiet al-Sham, la 7 kilometri vest de Damasc, au precizat martorii oculari.

"Doi dintre membrii echipajului erau morţi. Nu ştiu dacă cel de-al treilea va scăpa cu viaţă. Avionul se clătina puternic, înainte de a se prăbuşi", a declarat un localnic.

"S-a prăbuşit într-un cartier cu grădini, şi nu a avariat nici o casă", a adăugat el.

Un alt localnic a afirmat că a văzut un camion care a tractat epava avionului spre aeroportul militar Mezzeh. El a precizat că nu a observat nici un însemn militar pe fuselajul avionului.

Accidentul survine într-un moment de tensiuni maxime între Siria şi Israel, care a efectuat un raid aerian pe teritoriul sirian, la 6 septembrie. Ambele părţi au oferit informaţii foarte puţine despre ţinta acestui atac.