Beijingul se opune „ferm” interdicţiilor impuse de SUA asupra tehnologiei chineze

Beijingul se opune „ferm” interdicţiilor impuse de SUA asupra tehnologiei chineze. SUA pregătesc o lege care ar interzice tehnologiile ce permit maşinilor să comunice cu exteriorul, în special cele pentru asistarea şoferilor şi conducerea autonomă.

Urmărește
2599 afișări
Imaginea articolului Beijingul se opune „ferm” interdicţiilor impuse de SUA asupra tehnologiei chineze

Beijingul se opune „ferm” interdicţiilor impuse de SUA asupra tehnologiei chineze

Ministerul chinez al Comerţului a declarat miercuri că se opune „ferm” iniţiativei guvernului american de a interzice vânzarea vehiculelor conectate dotate cu tehnologii chineze şi ruse în Statele Unite, în numele securităţii naţionale.

Textul prezentat luni de Departamentul american al Comerţului se referă la programele software şi terminalele care permit unui vehicul să comunice cu lumea exterioară, în special pentru asistenţa şoferului şi conducerea autonomă, scrie Le Figaro.

„Această decizie a americanilor nu se bazează pe niciun fapt, încalcă principiile economiei de piaţă şi ale concurenţei loiale. Este un caz tipic de protecţionism,” a afirmat Ministerul chinez al Comerţului într-un comunicat. „Acest lucru contravine regulilor de concurenţă în măsura în care Statele Unite îşi folosesc puterea pentru a interveni” în comerţ, a subliniat ministerul, făcând referire la o „coerciţie economică”.

Guvernul american nu a precizat care constructori sau modele ar putea fi afectate de această legislaţie, a cărei text va fi supus consultării timp de 30 de zile, înainte de a lua forma sa finală. În prezent, nu există vehicule de marcă chineză comercializate în Statele Unite. Totuşi, anumiţi producători occidentali, precum Volvo, grup suedez dar controlat de compania chineză Geely, Polestar, Buick (grupul GM) sau Lincoln (filială a Ford) vând acolo maşini fabricate în China. Producătorul american Tesla produce, de asemenea, în China vehicule electrice destinate exportului.

Tehnologia este integrată din ce în ce mai mult în automobilele moderne, iar majoritatea vehiculelor sunt acum conectate la internet prin intermediul unui sistem de navigaţie.

„Accesul rău intenţionat la aceste sisteme ar putea permite adversarilor să acceseze şi să colecteze datele noastre cele mai sensibile şi să manipuleze vehiculele de pe drumurile americane”, a explicat guvernul SUA. Această propunere vine în contextul în care administraţia preşedintelui Joe Biden adoptă o poziţie mai dură faţă de China.

În septembrie, Washingtonul anunţase deja că maşinile electrice importate din China vor fi taxate cu 100% începând cu 27 septembrie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici