Belarus şi România au consolidat în mod activ cooperarea în domeniul educaţiei – ambasador bielorus

Publicat: 10 11. 2017, 10:49
Actualizat: 17 04. 2018, 08:34
1-7421694-mediafax-foto-andreea-alexandru

„Relaţiile cu România sunt productive în general. Cooperarea în domeniul culturii şi al educaţiei joacă un rol important. Pe parcursul ultimului an, s-au stabilit contacte între aproape 20 de universităţi din România şi peste 30 de universităţi din Belarus. Cooperarea vizează formarea studenţilor, implementarea proiectelor ştiinţifice comune, participarea la conferinţe internaţionale şi predarea”, a spus Grinkevich.

Diplomatul bielorus a mai precizat că mai multe universităţi din Belarus, inclusiv Universitatea Tehnică Naţională din Belarus şi Universitatea MITSO, au încheiat memorandumuri de colaborare cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. De asemenea, s-a stabilit o cooperare între instituţiile de învăţământ superior din Belarus şi Universitatea Transilvania din Braşov.

Cele două ţări sunt hotărâte să încheie colaborări şi între licee şi şcoli, a mai anunţat Andrei Grinkevich, „pentru a promova dezvoltarea şi consolidarea legăturilor, cooperării şi prieteniei dintre cele două popoare; tinerii sunt viitorul nostru, iar cooperarea în acest domeniu este de mare importanţă”.