Belgia se afundă în criza politică, în plină preşedinţie a UE

Viitorul Belgiei, care deţine preşedinţia semestrială a UE, părea mai nesigur ca niciodată duminică, după ce francofonii au respins o propunere de compromis privind reformarea ţării, prezentată drept ultima şansă de către separatiştii flamanzi.

Urmărește
68 afișări
Imaginea articolului Belgia se afundă în criza politică, în plină preşedinţie a UE

Belgia se afundă în criza politică, în plină preşedinţie a UE

Desemnat de regele Albert al II-le să încerce să găsească o cale de ieşire din blocajul privind formarea unui Guvern federal, după alegerile din 13 iunie, liderul separatiştilor flamanzi Bart De Wever şi-a prezentat rezultatele duminică.

Dar oferta sa a fost imediat respinsă de partidele francofone, ceea ce plonjează ţara în incertitudine. În opinia francofonilor, aceasta satisface prea multe revendicări ale flamanzilor.

Principalul partid francofon, Partidul Socialist, şi-a exprimat "dezamăgirea profundă", apreciind că textul lui De Wever "nu apropie punctele de vedere".

Acesta a denunţat "caracterul unilateral, adeseori provocator", al unora dintre propuneri, care riscă să "amplifice tensiunile" dintre flamanzi şi francofoni.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul mişcării de centru CDH. Aceasta a calificat documentul drept o "poziţie unilaterală puţin susceptibilă în numeroase puncte să apropie viziunile".

Liderul N-VA, marele învingător în alegerile din 13 iunie în Flandra, unde locuiesc 60 la sută dintre belgieni, a prezentat compromisul său ca fiind mai mult sau mai puţin de acceptat sau de evitat.

În detaliu, oferta prevede mai întâi o autonomie fiscală net crescută în regiune, plecând de la revendicările istorice ale Flandrei.

Ea prevede să lase regiunile (Flandra, Valonia şi Bruxelles) să administreze singure "aproximativ 45 la sută din impozitele" pe venit ale ţării, respectiv 16 miliarde de euro, Flandra obţinând partea cea mai importantă (zece miliarde de euro).

De Wever acceptă subvenţii suplimentare pentru oraşul-regiune Bruxelles, extrem de îndatorat. Dar aceasta este mult prea puţin faţă de ceea ce vor francofonii.

În privinţa celor două puncte, PS a vorbit despre propuneri ce "pun în pericol bunăstarea valonilor şi a locuitorilor Bruxelles-ului" şi riscă să pună capăt oricărui mecanism de solidaritate al statului federal între nordul şi sudul ţării.

Ultimul dosar spinos este cel a drepturilor lingvistice speciale de care beneficiază zeci de mii de francofoni care locuiesc în Flandra, la periferia Bruxelles-ului. Oferta pusă în discuţie se referă la suprimarea acestora, cu excepţia a şase comune unde francofonii sunt majoritari şi unde locuitorii vor putea continua să voteze la alegerile legislative pentru candidaţii aparţinând comunităţii lor lingvistice.

PS consideră însă că oferta nu este suficientă şi că drepturile francofonilor din această zonă sunt "desconsiderate".

Această propunere "nu poate decât să fie respinsă deoarece pregăteşte separatismul în condiţiile pe care le vrea Flandra naţionalistă", a declarat liderul FDF, Olivier Maingain.

În faţa a ceea ce cotidianul Le Soir a calificat drept un "impas", regele riscă să nu mai aibă altă soluţie decât să convoace noi alegeri legislative, în timp ce scrutinul din 13 iunie - anticipat - a fost marcat de trimful N-VA separatist în Franţa.

Belgia traversează o criză politică aproape neîntreruptă din iunie 2007, din cauza divergenţelor dintre flamanzi şi francofoni cu privire la viitorul regatului, ameninţat cu divizarea în acest moment în care ţara asigură preşedinţia semestrială a UE.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici