Ben Ali denunţă procesul lansat de Tunis împotriva sa, calificându-l drept "mascaradă"

Preşedintele tunisian înlăturat de la putere, Zine El Abidine Ben Ali, a rupt tăcerea luni, prin intermediul avocatului său francez Jean-Yves Le Borgne, pentru a denunţa drept o "mascaradă" procesul demarat împotriva sa la Tunis şi percheziţiile efectuate la birourie sale, relatează AFP.

Urmărește
4 afișări

"Sătul de rolul de ţap ispăşitor, bazat pe minciună şi nedreptate, preşedintele Ben Ali renunţă în mod excepţional la rezerve", scrie Le Borgne într-un comunicat.

Potrivit acestuia, "percheziţiile efectuate la birourile sale oficiale şi personale nu sunt decât înscenări menite să-l discrediteze", iar "procesul pe care Tunisia îl instrumentează împotriva sa nu este decât o mascaradă al cărei singur scop este să ilustreze o ruptură simbolică de trecut".

Ben Ali, care a petrecut 23 de ani la putere, a fost nevoit să fugă din ţară la 14 ianuarie, după aproape o lună de proteste reprimate sângeros. El a găsit refugiu la Jeddah, în Arabia Saudită, unde, potrivit unui apropiat al familiei sale a fost victima unui accident vascular cerebral, la jumătatea lui februarie.

Ben Ali mai afirmă, prin intermediul avocatului său, că "nu posedă nici bunuri imobiliare, nici depozite bancare în Franţa sau în altă ţară străină".

Ministerul tunisian al Justiţiei a anunţat săptămâna trecută că preşedintele înlăturat de la putere şi soţia sa, Leila Trabelsi, vor fi judecaţi în lipsă, "în zilele sau săptămânile următoare", pentru două cazuri.

Primul caz se referă la "descoperirea de arme şi droguri în Palatul prezidenţial din Cartagina", iar al doilea la suma de 27 de milioane de dolari în numerar, descoperiţi în februarie de comisia anticorupţie într-un palat al lui Ben Ali de la periferia nordică a Tunisului, potrivit unui purtător de cuvânt al ministerului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici