Benjamin Netanyahu, dispus să înapoieze Siriei podişul Golan

Publicat: 13 11. 2009, 12:40
Actualizat: 06 11. 2012, 09:34

Premierul israelian s-ar fi adresat liderului sirian Bashar Assad, prin intermediul preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, arătându-şi interesul faţă de reînnoirea negocierilor de pace şi faţă de o întrevedere cu Assad, fără precondiţii, potrivit Al Arabiya.

Cabinetul premierului israelian a dezminţit joi informaţiile potrivit cărora Netanyahu i-a transmis un mesaj lui Assad. Dar surse politice de la Ierusalim au afirmat joi că Netanyahu examinează posibilitatea ca Franţa să înlocuiască Turcia ca mediator între Israel şi Siria.

În ultimele zile, preşedintele sirian a făcut mai multe declaraţii privind negocierile de pace cu Israelul. Anterior în cursul săptămânii, el a avertizat că, în cazul în care negocierile eşuează, acest lucru ar putea duce la „rezistenţă”, ca o alternativă. Exprimându-se la forumul Organizaţiei Conferinţei Islamice din Istanbul, Assad a explicat că „rezistenţa la ocupaţie este o obligaţie naţională”, numind-o „o obligaţie morală şi legitimă, şi un motiv de mândrie”.

În acelaşi timp, Assad a precizat că rezistenţa „nu contrazice dorinţa permanentă de a realiza o pace justă şi cuprinzătoare pe baza returnării teritoriului ocupat”. Miercuri, Assad a declarat că nu propune nici o precondiţie pentru negocierile cu Israelul. „Rezistenţa este realitatea politicii noastre din trecut şi din viitor. Nu avem precondiţii pentru pace, dar nu ne putem ignora drepturile”, a spus el.