Benjamin Netanyahu şi Benny Gantz vor efectua o vizită săptămâna viitoare la Washington

Publicat: 24 01. 2020, 00:01
Actualizat: 04 06. 2020, 19:43

„Preşedintele Trump mi-a cerut să-i fac o invitaţie premierului Netanyahu să vină la Casa Albă săptămâna viitoare pentru a discuta despre problemele din regiune, precum şi despre perspectiva păcii aici în Ţara Sfântă”, a spus Pence după întâlnirea cu Netanyahu la ambasada SUA din Ierusalim.

Nu s-a menţionat nicio vorbă despre palestinieni, iar Nabil Abu Rudeineh, un purtător de cuvânt al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, a declarat: „Avertizăm Israelul şi administraţia SUA să nu treacă de liniile roşii”.

Netanyahu a spus că a acceptat invitaţia SUA. Biroul său a spus că va zbura duminică în Statele Unite.

Veteranul lider israelian de dreapta se confruntă cu probleme politice şi legale- se îndreaptă spre al treilea tur de scrutin în mai puţin de un an, iar în noiembrie a fost pus sub acuzare pentru corupţie. El neagă orice acuzaţie.