Şeful Guvernului italian „se află la porţile listei prădătorilor libertăţii presei, stabilită de organizaţia noastră”, a declarat Jean-Francois Julliard în cadrul unei conferinţe de presă, organizată cu o zi înainte de o manifestaţie de susţinere a libertăţii presei în Italia.
Dacă nu încetează atacurile împotriva presei naţionale şi internaţionale, va intra (pe această listă) şi va fi o premieră pentru un şef de Guvern european”, a adăugat el.
Printre libertăţile prejudiciate, Julliard a citat „plângerile depuse” de preşedintele Consiliului împotriva jurnaliştilor în Italia, Franţa şi Spania, precum şi „presiunile continue asupra televiziunii publice”.
Mai grav, în opinia lui, este faptul că Berlusconi a recomandat boicotarea publicităţii în anumite ziare. „Ştim cazuri similare numai în Belarus sau Zimbabwe”, a declarat secretarul general al RSF.