Prima pagină » Știri externe » BERD alocă Ucrainei 368 de milioane de euro pentru Cernobîl

BERD alocă Ucrainei 368 de milioane de euro pentru Cernobîl

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) va acorda 368 de milioane de euro Ucrainei pentru construirea unui nou sarcofag care să acopere reactorul care a explodat la centrala nucleară de la Cernobîl, au anunţat, luni, autorităţile.
BERD alocă Ucrainei 368 de milioane de euro pentru Cernobîl
07 aug. 2007, 08:44, Știri externe

Acordul va fi semnat marţi, a declarat ministrul ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă, Nestor Şufrici, citat de agenţia de presă Interfax.

Reactorul numărul patru al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat, la 26 aprilie 1986, contaminând Ucraina şi o parte a Europei.

Centrala de la Cernobîl a fost închisă complet în decembrie 2000. Sarcofagul care acoperă reactorul explodat s-a fisurat şi reprezuintă o ameninţare constantă şi un motiv de îngrijorare.