Noile tipuri de tehnologii permit interceptarea oricărui telefon mobil printr-un simplu program transferat în aparatul telefonic vizat. Preţurile nu sunt foarte mari, iar transferul nu necesită abilităţi speciale, fiind nevoie doar de acordul pentru transferul softului în telefon, transfer care durează câteva minute.
Noua generaţie de dispozitive de interceptare a devenit din ce în ce mai accesibilă în ultimul an, oferind posibilităţi multiple. Programele cele mai performante permit pornirea microfonului telefonului chiar şi când nu are loc o convorbire, permiţând ascultarea discuţiilor dintr-o cameră.
Peste 200 de companii comercializează online astfel de dispozitive, la preţuri cuprinse între 50 şi 300 de dolari. Deşi statisticile oficiale privind vânzările nu se cunosc, analiştii cred că numărul persoanelor spionate de soţ/soţie, iubit/iubită, părinţi sau colegi este suprinzător de mare.
Mulţi angajaţi speră să descopere activităţile ilegale ale şefilor. Max Maiellaro, directorul companiei de securitate Agata Christie Investigation, cu sediul în Milano, apreciază că trei la sută dintre telefoanele mobile din Franţa şi Germania sunt interceptate şi aproximativ cinci la sută în România, Grecia, Italia şi Spania.