Berlinul intenţionează să trimită 200 de soldaţi în Ucraina pentru a susţine OSCE

Publicat: 04 10. 2014, 15:00
Actualizat: 05 04. 2020, 11:45

Printre cei 200 de soldaţi ar figura 50 de paraşutişti, în cadrul unei misiuni care ar urma în prealabil să primească aprobarea deputaţilor germani, conform cotidianului care nu citează sursele acestei informaţii.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a precizat că Guvernele francez şi german discută în prezent cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). „Este vorba despre a determina cum să susţinem eficient sarcinile OSCE în Ucraina”, a afirmat acesta.

El a adăugat că şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, a discutat aceste probleme cu oficialii francezi cu care s-a întâlnit în cursul deplasării sale la Paris vineri.

Ministerul francez de Externe a anunţat luni că Parisul şi Berlinul au „propus să furnizeze OSCE, la cererea acesteia, drone menite să monitorizeze implementarea armistiţiului” în Ucraina.

OSCE este responsabilă cu supravegherea armistiţiului în Ucraina şi are o misiune de monitorizare în estul ţării, afectat de un conflict armat între forţele armate şi separatiştii susţinuţi de Rusia. Aceştia controlează unele tronsoane ale frontierei, ceea ce le permite, conform Kievului, să primească întăriri, inclusiv echipament militar greu.