Berlinul şi Parisul neagă că ar exista vreun dezacord în legătură cu întâlnirea Merkel-Hollande

Berlinul şi Parisul au dezminţit că ar exista vreo neînţelegere pe tema formatului de comunicare ales pentru întâlnirea Merkel-Hollande de joi din capitala germană, după ce au apărut informaţii în acest sens furnizate de o sursă diplomatică franceză.

Urmărește
118 afișări
Imaginea articolului Berlinul şi Parisul neagă că ar exista vreun dezacord în legătură cu întâlnirea Merkel-Hollande

Berlinul şi Parisul neagă că ar exista vreun dezacord în legătură cu întâlnirea Merkel-Hollande (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O simplă declaraţie a celor doi lideri este prevăzută pentru joi, la sosirea preşedintelui francez la cancelarie, la ora 19.00 (20.00 ora României), fără ca jurnaliştii să poată pună întrebări.

Preşedintele francez François Hollande "care nu s-a exprimat cu privire la Grecia de multă vreme voia să comunice" mai mult, a afirmat o sursă diplomatică pentru AFP, dând asigurări că Parisul a pledat pentru o conferinţă de presă clasică, însoţită de întrebări.

Dar, a adăugat sursa citată, acest "dezacord cu privire la conduita mediatică (...) nu vrea să însemne că există o diferenţă de fond" pe acest dosar între Berlin şi Paris.

Astfel, o întâlnire a lui Hollande cu presa franceză va avea loc la ambasada Franţei, după cina cu Merkel, a precizat sursa citată.

Contactat de AFP, palatul Elysée a contestat că există un diferend între cei doi lideri cu privire la comunicare. "Este vorba exact de aceeaşi schemă ca cea din 27 iunie, când cancelarul german a cinat cu preşedintele", a anunţat anturajul lui François Hollande.

Decizia privind formatului de comunicare "a fost luată de comun acord", a afirmat la Berlin un purtător de cuvânt al cancelarului, Steffen Seibert, în cadrul unei conferinţe de presă obişnuite, referindu-se, de asemenea, la întâlnirea din 27 iunie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici