Berlusconi încearcă să îl convingă pe Putin să accepte un armistiţiu cu Georgia

Publicat: 11 08. 2008, 21:05
Actualizat: 12 11. 2012, 11:42

"Silvio Berlusconi exercită asupra premierului rus Vladimir Putin o presiune morală fondată pe încrederea personală", afirmă Frattini.

Berlusconi întreţine relaţii de amiciţie cu Vladimir Putin, care a vizitat şi reşedinţa privată din Sardinia a premierului italian.

Potrivit şefului diplomaţiei italiene, Berlusconi urmează să vorbească din nou la telefon cu Putin. Premierul italian a discutat deja de două ori la telefon cu Vladimir Putin duminică, cerându-i o încetare imediată a focului în Osetia de Sud.