Nivel ridicat de activitate, detectat în jurul unui poligon de testare nucleară din Coreea de Nord

Publicat: 12 07. 2016, 19:15
Actualizat: 25 10. 2021, 20:20

Imaginile obţinute prin satelit indică prezenţa unor echipamentelor militare depozitate în zone ale unui poligon de testare nucleară, din nordul ţării, precum şi a unor camioane ce transportă mine în interiorul tunelurilor porţiunii de instrucţie.

Dacă o asemenea activitate s-ar afla în curs de desfăşurare, ar părea că statul Coreea de Nord îşi pregăteşte terenul pentru posibile teste, în cazul în care preşedintele Kim Jong-un ar decide necesitatea continuării testelor nucleare.

Pe de altă parte, potrivit rapoartelor, fotografiile satelitului american au o rezoluţie insuficientă pentru a determina cu acurateţe adevăratul scop al activităţii prezente, iar aceste acţiuni ar putea fi întreprinse de muncitori ce efectuează lucrări de mentenanţă sau de camioane ce se deplasează ce se deplasează în interiorul poligonului.

Până acum au avut loc patru teste nucleare în zona sitului Punggye-ri, cel mai recent având loc în ianuarie, anul acesta, atunci când testarea unei bombe cu hidrogen nu a întârziat reacţia negativă a NATO.

Luni, Coreea de Nord a informat oficial Statele Unite că va închide singurul canal de comunicare diplomatică existent între cele două ţări, această decizie reprezentând un răspuns la includerea liderului Kim Jong-un pe o nouă listă a persoanelor fizice şi juridice vizate de sancţiuni americane.

Sancţiuni severe au mai fost impuse Coreei de Nord din cauza programului de înarmare nucleară, dar a fost pentru prima dată când liderul statului comunist a întâmpinat represalii.

Luna trecută, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), care monitorizează principalele activităţi ale acestei ţări prin satelit, a anunţat că a văzut semne de reluare a activităţii unei centrale producătoare de plutoniu, inclusiv la reactorul principal.