Statele Unite s-au oferit să ajute la evacuarea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski. Acesta refuză, vrea să rămână alături de oameni

Publicat: 26 02. 2022, 08:07
Actualizat: 26 02. 2022, 08:12

Zelenski s-a angajat să rămână în Ucraina, conştient că este „inamicul nr. 1″ al Rusiei, iar familia sa „inamicul nr 2.

Citând oficiali americani şi ucraineni, Washington Post a relatat că agenţiile de informaţii americane, inclusiv directorul CIA în timpul unei vizite în Ucraina în ianuarie, l-au avertizat pe Zelenski de ameninţarea la adresa siguranţei sale timp de mai multe săptămâni.

Informaţiile de la acea vreme sugerau că echipele de asasini ruşi s-ar fi aflat deja în Kiev.

„L-am avertizat nu numai de ameninţarea invaziei ruseşti, care acum este o realitate, ci şi de ameninţarea la adresa sa personală”, a declarat Adam B. Schiff (D-Calif), preşedintele Comitetului pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor: „suntem pregătiţi să îl ajutăm în orice fel”.