Biden intenţionează să îşi scurteze turneul în străinătate, pentru discuţii pe tema crizei din SUA

Preşedintele Joseph Biden îşi va scurta turneul în zona Asia-Pacific, pentru a acorda mai mult timp negocierilor cu liderii Congresului pentru evitarea intrării Statelor Unite în incapacitate de plăţi, afirmă oficiali de la Washington.

Urmărește
920 afișări
Imaginea articolului Biden intenţionează să îşi scurteze turneul în străinătate, pentru discuţii pe tema crizei din SUA

Conform unor oficiali citaţi de postul CBS News şi de site-ul Axios.com, preşedintele Biden se va deplasa miercuri la summitul Grupului G7 din Japonia, dar nu va mai efectua vizite în Australia şi în Papua Noua Guinee. În acest context, Biden nu va mai participa la summitul din Australia al Organizaţiei Cvadrilaterale pentru Dialog în materie de Securitate (QUAD), grup din care fac parte Statele Unite, Australia, Japonia şi India.

Biden depune eforturi intense pentru a evita intrarea Statelor Unite în incapacitate de plăţi. Marţi, s-a întâlnit din nou cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, pentru negocieri în scopul obţinerii aprobării Congresului pentru creşterea plafonului de îndatorare suverană a Statelor Unite.

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a avertizat în mod repetat că Statele Unite riscă să intre în incapacitate de plăţi în cazul în care Congresul nu aprobă creşterea plafonului datoriei suverane. Intrarea în incapacitate de plăţi "s-ar putea produce pe 1 iunie", a avertizat recent Janet Yellen.

Kevin McCarthy, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, a propus, la jumătatea lunii aprilie, o suplimentare cu 1.500 de miliarde de dolari a pragului datoriei suverane, dar a condiţionat planul de reducerea cheltuielilor bugetare. Kevin McCarthy a anunţat că va continua negocierile cu Administraţia Biden pe baza unui plan de creştere a pragului datoriei suverane cu 1.500 de miliarde de dolari, dar a cerut limitarea cheltuielilor bugetare discreţionare la nivelul anului fiscal 2022, plafonarea la 1% a majorării deficitului bugetar, reactivarea fondurilor necheltuite în pandemie şi respingerea legii finanţărilor destinate Serviciului Veniturilor Interne (IRS). De asemenea, McCarthy ar vrea suspendarea facilităţilor aprobate de preşedintele Biden privind creditele pentru învăţământul superior public şi anularea creditelor fiscale acordate prin Legea reducerii inflaţiei. Preşedintele Biden cere acţiuni urgente ale Congresului fără niciun fel de condiţie.

Statele Unite au atins din ianuarie plafonul de îndatorare suverană fixat la 31.400 de miliarde de dolari, dar Departamentul Trezoreriei a continuat efectuarea plăţilor prin acţiuni excepţionale de gestionare a resurselor existente şi a cheltuielilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici