- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (30.10.2024, 21:29)
- Rafael Hekman
Bilanţ tragic în Spania: cel puţin 95 de morţi în urma celei mai grave „gota fría” din acest secol
- Cel puţin 95 de persoane şi-au pierdut viaţa în Spania în urma celei mai puternice furtuni „gota fría” din acest secol.
- Conform raportului de la ora 19:00 (ora locală), s-au înregistrat 92 de decese în Comunitatea Valenciană, unul în provincia Málaga şi două în Castilla-La Mancha, conform El Pais.
Urmărește
3737 afișări
Ministrul Politicii Teritoriale, Ángel Víctor Torres, a declarat trei zile de doliu naţional şi a anunţat că guvernul va desemna regiunile afectate ca zone „grav afectate” de furtună. Au fost promise toate ajutoarele necesare, inclusiv fonduri europene. Ministerul Apărării a mobilizat mijloace aeriene, psihologi militari şi câini antrenaţi pentru a căuta victime.
În Valencia, zeci de persoane şi-au petrecut noaptea pe camioane, pe acoperişurile magazinelor sau ale benzinăriilor, ori blocate în vehiculele lor pe drumurile închise, până când au fost salvate. Ploile torenţiale au cauzat pene de curent care afectează 115.000 de persoane, închiderea drumurilor şi suspendarea trenurilor de mare viteză între Madrid şi Comunitatea Valenciană, precum şi pe coridorul mediteranean spre Barcelona.
Furtuna se îndreaptă acum spre Extremadura şi vestul Andaluziei, unde autorităţile au ridicat alerta la roşu în provincia Cádiz, din cauza riscului de acumulare masivă de apă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
„Gota fría” este un fenomen meteorologic specific regiunilor mediteraneene, caracterizat de ploi torenţiale şi furtuni puternice care se formează în urma unei scăderi bruşte de temperatură la altitudini mari.
Aceste condiţii apar de obicei toamna, când aerul rece din atmosferă se întâlneşte cu aerul cald şi umed de deasupra mării. Contrastul de temperatură provoacă instabilitate şi precipitaţii intense, care pot duce la inundaţii severe, alunecări de teren şi alte pagube materiale.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. A început deportarea în masă a imigranților ilegali
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump