Bilanţul accidentului feroviar din Italia a ajuns la 22 de morţi

Publicat: 03 07. 2009, 20:52
Actualizat: 07 11. 2012, 03:06

În timpul acestui accident feroviar, cel mai sângeros în Italia în ultimii cel puţin 20 de ani, un vagon-cisternă încărcat cu gaz petrolier lichefiat (GPL) a deraiat şi apoi a explodat în apropiere de gara din Viareggio, în plin centru al oraşului.

În noaptea de joi spre vineri, o femeie care nu putut fi identificată, ca şi multe alte persoane grav rănite, a decedat din cauza arsurilor.

Un tânăr marocan în vârstă de 34 de ani a murit de asemenea vineri dimineaţă, apoi o femeie în vârstă de 40 de ani – mama a trei copii, dintre care doi au decedat în catastrofă şi al cărei soţ se află într-o stare gravă – a murit câteva ore mai târziu.

Consiliul de Miniştri reunit la prânz a păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor tragediei, înainte de a declara stare de urgenţă în zona afectată, fapt care permite scurtarea procedurilor.

Şeful Guvernului, Silvio Berlusconi, a afirmat că "toate verificările privind cauzele accidentului vor fi efectuate", potrivit unui comunicat al preşedinţiei consiliului.

Agenţia naţională italiană pentru securitate feroviară a decis joi imobilizarea imediată a acestui tip de vagoane care aparţin societăţii americane GATX.

O crăpătură în oţelul unui şasiu, care a dus la ruperea sa, apoi la prăbuşirea şi deraiarea vagonului, ar fi la originea catastrofei, potrivit primelor elemente ale anchetei.

Gara din Viareggio a fost redeschisă parţial vineri dimineaţa, dar trenurile nu au circulat decât pe două dintre cele opt căi ferate, potrivit agenţiei Ansa.