„Patru pacienţi decedaţi la spital. Echipe medicale au făcut tot posibilul. Total victime: 35. (Îndemn la) curaj toate familiile #BrusselsAttacks (atacurilor de la Bruxelles)”, a anunţat Maggie De Block într-un mesaj postat pe Twitter.
Bilanţul îi include pe cei trei atactori sinucigaşi.
Alte peste 300 de persoane au fost rănite în atacuri.
Centrul de criză belgian a anunţat anterior că 28 de victime au fost identificate.
Dintre acestea, 15 au murit pe aeroport – dintre care şase erau belgieni iar nouă străini.
Cele 13 victime de la metrou sunt zece belgieni şi trei străini.
Străinii ucişi în atacuri sunt britanici, chinezi, olandezi, francezi, germani, italieni, suedezi şi americani.
Gruparea Statul Islamic (SI) a revendicat atacurile de marţi şi a acuzat Belgia de „atacarea islamului şi poporul său”. Belgia face parte din coaliţia condusă de Statele Unite care efectuează atacuri aeriene asupra jihadiştilor din SI atât în Siria, cât şi în Irak.
Citeşte şi: ATENTATELE de la Bruxelles: Toate cele 28 de persoane care au murit au fost identificate
Citeşte şi: Confruntări violente între manifestanţi şi poliţie în Bruxelles. Cel puţin 12 persoane au fost reţinute