Bilanţul COVID-19 din Marea Britanie se întoarce la valorile de la sfârşitul verii trecute

Publicat: 30 04. 2021, 17:23
Actualizat: 23 08. 2021, 21:54

În săptămâna până la 24 aprilie, infecţiile au scăzut în toate cele patru naţiuni din Marea Britanie şi au fost de 20 de ori mai mici decât în ​​ianuarie, relatează BBC.

Noul studiu britanic a descoperit că un număr foarte mic de persoane au fost internate în spital cu COVID la câteva săptămâni după ce au primit o doză de vaccin.

Mai mult de jumătate din populaţia Regatului Unit a fost vaccinată cu cel puţin o doză.

Analiza arată că aproximativ 22 de milioane de oameni locuiesc acum în zone în care nu au existat decese asociate COVID în aprilie.

Sondajul Office for National Statistics, care a ales aleatoriu mii de oameni, estimează că aproximativ 66.000 de persoane din Marea Britanie s-au infectat cu Sars-Cov-2 la jumătatea lunii aprilie, cu mult în scădere faţă de săptămânile precedente.

ONS a estimat că în săptămâna până la 24 aprilie:

  • În Anglia, 1 din 1.010 persoane s-au infectat, faţă de 1 din 610 săptămâna precedentă
  • În Ţara Galilor, raportul este de 1 din 1.570 faţă de 1 din 840 săptămâna precedentă
  • În Irlanda de Nord, 1 din 940 faţă de 1 din 660 săptămâna trecută
  • În Scoţia, 1 din 640 faţă de 1 din 560 din săptămâna precedentă.