Bilanţul cutremurului produs pe 5 august în Indonezia a ajuns la 436 de morţi
Bilanţul anterior, anunţat de Agenţia indoneziană pentru Gestionarea dezastrelor, indica faptul că 387 de oameni au murit în urma cutremurului de suprafaţă produs pe 5 august.
Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor din Indonezia, a declarat că echipele de căutare şi salvare continuă să scoată victime de sub dărâmături.
Oficialul a precizat că peste 1.300 de persoane sunt rănite, iar alte aproximativ 350.000 au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele din cauza distrugerilor provocate de seism.
Se estimează că impactul economic al distrugerilor cauzate de cutremur se ridică la peste 470 de milioane de dolari, zona de nord a insulei Lombok fiind cea mai grav afectată.
Pe baza imaginilor filmate din sateliţi, specialişti de la NASA şi de la Institutul Tehnologic din California au stabilit că Insula Lombok a suferit modificări structurale din cauza mişcărilor telurice. În nord-vestul insulei, solul s-a ridicat cu 25 de centimetri faţă de nivelul existent înaintea seismului. În alte locuri, solul s-a lăsat cu 5-15 centimetri.