Bilanţul epidemiei de EHEC a ajuns la 38 de morţi în Europa
Un bărbat în vârstă de 90 de ani a decedat în ultimele 24 de ore la Hamburg, în nordul Germaniei, au anunţat miercuri autorităţile din oraş.
Acestea au precizat, de asemenena, că au fost înregistrate circa 15 noi cazuri de îmbolnăvire cu EHEC sau complicaţii renale grave, sindromul SHU.
Regiunea Hamburg este deosebit de afectată de epidemie, cu 1.071 de cazuri de persoane care s-au îmbolnăvit cu EHEC până în prezent, au subliniat autorităţile.
În total, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 3.300 de persoane au fost contaminate cu această bacterie în 14 ţări europene, în Statele Unite şi Canada.
Epidemia, care de la începutul lui mai afectează în principal nordul Germaniei, a început totuşi să regreseze. „De aproximativ o săptămână, au fost semnalate mai puţine cazuri de EHEC şi SHU” la Institutul federal de supraveghere medicală Robert Koch, a declarat acesta din urmă miercuri, într-un comunicat.
Pentru prima dată, un copil a murit în această săptămână în Germania. Decesul micuţului în vârstă de doi ani a fost anunţat marţi.
După mai multe săptămâni de incertitudine, autorităţile germane au identificat vineri originea contaminării, care a fost confirmată sâmbătă: seminţele germinate de la o fermă de agricultură biologică din nordul Germaniei, Gärtnerhof, în Bienenbüttel. Aceasta a fost închisă.
Autorităţile germane recomandă populaţiei să nu mai consume seminţe germinate până la noi dispoziţii, indiferent dacă acestea sunt cumpărate sau cultivate la domiciliu.