Tânăra, Eden Abargil, a postat aceste fotografii cu deţinuţii pe care îi păzea pe pagina sa din cadrul reţelei de socializare Facebook, postul public israelian de televiziune difuzându-le, la rândul său, luni seară.
Armata israeliană a denunţat, într-un comunicat, „comportamentul ruşinos al militarului”, precizând că femeia şi-a terminat serviciul militar în urmă cu un an.
Imaginile sunt reunite sub titlul „Armata, cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea”.
Femeia este fotografiată alături de palestinieni cu ochii acoperiţi şi mâinile legate, într-o bază a armatei.
Directorul Comitetului israelian împotriva torturii, Yishai Menuchim, a criticat, într-un comunicat, comportamentul militarului, apreciind că el „ilustrează o atitudine devenită normă, constând în tratarea palestinienilor ca obiecte şi nu ca fiinţe umane”.